Istoria profesiei de MOASA in lume

Moșitul este o veche ocupație, cu o tradiție plină de mândria de a oferi îngrijire pentru femei și copii în timpul sarcinii și la naștere. Primii asistenți la naștere au fost femei.

În triburi "primitive", în zorii satului neolitic studiate de antropologi în ultimul secol, femeia în travaliu era însoțită de mama ei sau altă rudă de sex femeiesc. Încă de atunci moașa a început să fie menționată ca fiind femeia care după ce asista nașterea întreba: „Să-ţi trăiască?” şi mama răspundea, sintagmă ce în zilele noastre s-a transformat în urare. Mai direct, vechea atitudine a moașei apare la acei medici agresivi, adesea specializaţi în avorturi. Ei nu scutesc nicio femeie însărcinată venită la consultaţie de întrebarea dacă vrea copilul[i]. Practica pruncuciderii, perfect acceptabilă social și la fel de răspândită ca și avortul zilelor noastre, o făcea pe moașă tabu în comunitate. Ea locuia la marginea satului și avea reputația unei vrăjitoare care ține frâiele vieții: o moiră[ii], care cu foarfeca sa putea tăia fie cordonul ombilical, fie firul vieții copilului.

Moașele și scaunele pentru naștere sunt menționate în Vechiul Testament. În Exodus, Capitolul 1, Biblia descrie modul în moașele evreice Șifra și Pua care „se temeau de Dumnezeu” au salvat de la pieire copiii lui Israel, sclavi în Egipt, în ciuda poruncii faraonului de a ucide toți copiii de parte bărbătească născuți de femeile ebraice. Moașele le-au permis nou-născuților să trăiască, motivând că femeile evreilor nu sunt ca egiptencele, sunt vânjoase și nasc înainte de venirea lor. „Dumnezeu a făcut bine moașelor; și poporul s-a înmulțit și a ajuns foarte mare la număr”

În Egiptul antic, moșitul era recunoscut ca o ocupație feminină, atestată de Papyrus Ebers care datează din 1900-1550 î.Hr. Cinci coloane din acest papirus se referă la obstetrică și ginecologie, în special la accelerarea travaliului și la prognosticul de naștere a nou-născutului. Papirusul WESTCAR, datat la 1700 î.Hr., include instrucțiuni pentru calculul datei probabile a nașterii și descrie diferite stiluri de scaune de naștere. Basoreliefurile din camerele regale de naștere la Luxor și alte temple, de asemenea, atestă prezența masivă a moașei în această cultură[iii]. Tot din acele vremuri a rezistat în timp Papirusul ginecologic de la Kah scris prin anii 2000 î.Hr. care conține sfaturi pentru ajutorul ce trebuie dat la naștere și în perioada de lăuzie, precum și codurile de legi ale Egiptul antic în care se menționează ca necesară examinarea femeii gravide condamnate la moarte, amânându-se pedeapsa până după naștere, dacă sarcina era confirmată de moașe.

Moșitul în antichitatea greco-romană era prestat de o gamă largă de femei: femei în vârstă care au continuat tradițiile medicale populare în satele Imperiului Roman, moașe instruite care au acumulat cunoștințele dintr-o varietate de surse și femei cu înaltă calificare, care au fost considerate femei-medici. Cu toate acestea, au existat anumite caracteristici dorite pentru o moașă „bună”, așa cum s-a descris de către medicul Soranus din Efes în secolul al 2-lea. El afirmă în lucrarea sa, Ginecologie, că o persoană potrivită ca moașă trebuie să fie cultă, cu minte ageră, cu o memorie bună, iubitoare de muncă, respectabilă și, în general, nu persoane cu handicap în ceea ce privește simțurile (vedere, miros, auz), brațe puternice, robuste, și, potrivit unora, dotate cu degete subțiri, lungi și unghiile scurte. Soranus, de asemenea, recomandă ca moașa să fie simpatică (cu toate că ea însăși, nu trebuia neapărat să fi născut un copil), iar mâinile ei moi să ofere confort mamei și copilului[iv].

În sens literal, maieutica este arta moșitului. Acest sens este păstrat de Socrate, pentru că, pe urmele mamei sale, moașă, considera că și el moșește. Dar el moșește bărbații, scopul acestui moșit îl constituie punerea lor pe calea adevărului. Prin moșitul adevărului, Socrate înțelege, deci, capacitatea sa, a filozofului, de a scoate la lumină, din ascunzișul lor, gândurile[v].

Din punct de vedere etimologic, moașele au fost cunoscute sub mai multe denumiri diferite în antichitate, variind de la iatrinē (gr. Asistent medical), maia (gr., Moasa), obstetrix (lat., Obstetricianul) și medica (lat., Medic)[vi]. Se pare că deși moașa a fost tratată în mod diferit, în capătul estic al bazinului mediteranean, spre deosebire de Occident, în est, unele femei au avansat dincolo de profesia de moașă (maia), la cea de ginecolog (IATROS gynaikeios, tradus ca „medic de femei”), pentru care a fost necesară o formare formală. De asemenea, au existat unele broșuri ginecologice care circulau în cercurile medicale și educate din Est care au fost scrise de femei cu nume grecești, cu toate că aceste femei erau puține la număr. Pe baza acestor fapte, s-ar părea că moașa în Est a avut o profesie respectabilă din care și-ar fi putut câștiga traiul și era suficient de stimată pentru a publica lucrări de citit și de citat de către medici bărbați. De fapt, o serie de prevederi legale romane sugerează cu tărie că moașele s-au bucurat de statut și o remunerație comparabilă cu cea a medicilor bărbați[vii].

Cu toate acestea, în Imperiul Roman de Apus, cunoștințele despre moașe care practică provin în principal din epitafuri funerare. Două ipoteze sunt sugerate de studiul acestor epitafuri folosite ca dovezi. Prima ipoteză ar fi că nu a fost o profesie de care să fi fost atrase femeile libere din familii care au avut statut de om liber de mai multe generații; astfel, se pare că cele mai multe moașe au fost de origine servilă. A doua ipoteză, dat fiind faptul că cele mai multe dintre aceste epitafe funerare descriu femeile libere, presupune că moașele au fost, în general, apreciate suficient și au câștigat venituri îndeajuns cât să fie în măsură să-și câștige propria libertate. Nu se cunoaște din aceste epitafuri modul în care au fost selectate anumite femei sclave pentru formare ca moașe[viii].

„Obstetrix” este cuvântul latin pentru moașă: se crede că derivă din „obstare” -„ să stea în față”, pentru că însoțitorul stătea în fața femeii pentru a primi copilul[ix]. Atribuțiile moașelor din antichitate au constat în principal în a ajuta la procesul de naștere, cu toate că ele puteau, de asemenea, să ajute și cu alte probleme medicale femeiești, atunci când era necesar. De multe ori, moașa solicita asistența unui medic atunci când anticipa o naștere mai dificilă. În multe cazuri, moașa avea alături două sau trei persoane care să o ajute[x]. În antichitate, cele 2 moașe și medicul credeau că o naștere normală era mai ușoară atunci când o femeie stătea în poziție verticală. Prin urmare, în timpul nașterii, moașele aduceau un scaun la domiciliu la care nașterea urma să aibă loc[xi]. Moașa stătea așezata în fața mamei, o încuraja și o sprijinea la naștere, oferind probabil instrucțiuni despre respirație și screamăt, uneori, un masaj vulvo-vaginal și apărarea perineului în timpul expulziei copilului[xii]. În cele din urmă, moașa primește copilul, îl pune în bucăți de pânză, taie cordonul ombilical și curăță copilul, apoi, îndepărtează orice fel de mucus prezent la nivelul nasului, gurii, urechii sau anusului. Moașele au fost încurajate de Soranus să pună uleiul de măsline în ochii copilului pentru a-i curăța de orice reziduu de la naștere, dar și de a plasa o bucată de vată îmbibată în ulei de măsline peste cordonul ombilical. După naștere, moașa anunță mai întâi dacă este sau nu un copil sănătos. Ea inspectează nou-născuții pentru deformări congenitale și le testează strigătul să audă dacă sunt sau nu robuști și viguroși. În cele din urmă, moașele fac o evaluare cu privire la șansele de supraviețuire ale unui copil, probabil recomandată mai ales unui nou-născut expus la deformări severe[xiii].

Serviciile moașei nu erau ieftine, acest fapt sugerează că femeile mai sărace, care nu-și puteau permite serviciile unei moașe profesionale, de multe ori trebuia să se descurce cu femeile din familie. Multe familii înstărite aveau propriile lor moașe. Cu toate acestea, majoritatea femeilor din lumea greco-romană, foarte probabil, primeau îngrijiri de la moașele angajate. Ele puteau fi foarte bine pregătite sau puteau deține doar cunoștințe rudimentare despre moșit. Ca o mulțime de alți factori din antichitate, îngrijirile ginecologice de calitate de multe ori au depins foarte mult de statutul socio-economic al pacientului[xiv].

În vechile societăți africane, ajutau la aducerea pe lume a copiilor doar acele femei care ele însele au născut, femei din familie sau din trib, nespecializate, dovada fiind faptul că nu există corespondent african pentru cuvântul „moașă”, dar în cazuri mai dificile era chemată o persoană instruită.

Nașterea în perioada medievală era considerată atât de periculoasă, încât biserica le spunea femeilor însărcinate să se pregatească sufletește și să-și mărturisească păcatele înainte. Moașele jucau un rol foarte important în ochii Bisericii, astfel că ele trebuia să-și primească licența de la un preot și să depună jurământ că nu vor folosi magia în timpul nașterilor. Atunci când poziția anormală a bebelușului încetinea nașterea, moașa încerca să miște poziția acestuia în uter sau zdruncina patul pentru a forța mutarea fătului[xv].

Statutul moașei în acea perioadă era unul confuz, uneori venerate, cunoscute ca lideri ai societății, alteori torturate și ucise. Despre moașe, fiindcă se îndeletniceau cu un domeniu misterios pentru majoritatea oamenilor și pentru că nu aveau acces la educație formală, credința larg răspândită era aceea că puterea lor avea izvoare supranaturale, precum magia, așa explicându-se de ce au fost ucise numeroase moașe și tămăduitoare în Evul Mediu.

Practica de autorizare a moașelor în orașele nordice din Europa este cunoscută din secolul al 14-lea, dar încă nu au fost identificate licențele existente scrise din această perioadă. Mai degrabă, o mare parte din ceea ce știm despre moașele individuale provine din înregistrările juridice și procedurile judiciare[xvi].

Tot astfel, aflăm că moașele musulmane Blanca și Xenci, care au fost aduse din Toledo pentru a servi la curtea regelui Carlos III din Navarra (r. 1387-1425), precum și o mamă și fiică din dinastia moașelor musulmane, Doña Fatima și Doña Haxa, au participat la nașterile reginei Castiliei, Catalina și respectiv, Blanca, fiica lui Carlos de Navarra, ea însăși regină de Navarra în 1425[xvii]. La sfârșitul secolulului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea, în Brie` (o suburbie a Parisului), moașele pot fi găsite uzând de instanțele bisericești pentru a-și asigura sau confirma avantajele profesionale[xviii]. Odată cu Ambroise Pare` care a trăit 1510-1590 începe reforma moșitului. Versiunea podalică a fost uitată de-a lungul vremii, deși se practica încă de pe vremea hindușilor, dar a fost redescoperită în vremea lui. Acest interes reînnoit pentru procedură a reprezentat un mare pas înainte pentru moșit.

În colonii, în cursul secolului al XVII-lea, nașterea revenea în totalitate în responsabilitatea moașelor, femei neșcolarizate, respectate în comunitate, care cunoșteau mesteșugul prin prisma experienței proprii. Erau alături de femei și le încurajau în timpul nașterii, tăiau cordonul și îngrijeau mama și copilul, în condițiile în care nu aveau acces la învățământ medical, iar bărbații nu aveau permisiunea să stea în aceeași cameră cu femeia care urma să nască.

Cu timpul, moașele au depus jurământ pentru a fi „răbdătoare și a avea grijă de paciente”, devenind „licențiate”, cu obligația de a anunța autoritățile care este tatăl adevărat, de a nu ascunde o naștere preotului etc.

Odată cu revoluția științifică în secolul al XVII-lea, femeile au fost treptat excluse de la practicarea profesiei de moașă, nefiind admiși în învătământul medical decât bărbații, tineri ce au studiat obstetrica în Europa și cărora le-a fost permis să folosească forcepsul în nașterile laborioase. Rivalitatea dintre moașe și „bărbații moașe” s-a accentuat între 1760-1800, până în cursul secolelor XIX și XX, când femeile au avut dreptul de a primi educație medicală și au putut intra într-o concurența reală cu bărbații.

Sociologii germani Gunnar Heinsohn și Otto Steiger susțin că moașa a devenit o țintă a persecuției și represiunii din partea autorităților publice, deoarece poseda cunoștințe foarte specializate și competente în ceea ce privește nu numai nașterea, ci și despre contracepție și avort.

Din secolul al 18-lea, chirurgii au început să afirme că tehnicile lor științifice moderne sunt mai bune pentru mame și copii, decât medicina tradițională practicată de moașe[xix]. În calitate de membri ai asociațiilor medicale, medicii au făcut presiuni pentru un monopol legal asupra îngrijirilor obstetricale, drept urmare moașele au fost scoase în afara legii sau puternic reglementate pe întreg teritoriul Statelor Unite și Canada[xx]. În pofida acuzațiilor că moașele sunt „incompetente și ignorante”[xxi], unii au susținut că chirurgii slab pregătiți au fost cu mult mai periculoși pentru femeile gravide[xxii]. În SUA, statisticile indică faptul că mortalitatea din cauza infecției puerperale în rândul femeilor asistate de moașe fără o educație specifică, standarde sau reglementări, până la începutul secolului XX-lea, era mai scăzută decât a celor aflate în îngrijirea medicilor. Medicii instruiți fac în noul secol o diferență mare între spital și practica obstetricală la domiciliul femeii[xxiii].

La sfârșitul secolului 20, moașele au fost deja recunoscute ca profesioniști specializați în obstetrică cu înaltă calificare și cu toate acestea, de la începutul secolului XXI, percepția medicală a sarcinii și nașterii ca având potențial patologic și periculos, încă domină cultura occidentală. Moașele care lucrează în condițiile de spital, de asemenea, au fost influențate de acest punct de vedere, cu toate că ele sunt instruite din plin să privească nașterea ca pe un proces normal și sănătos. În timp ce moașele joacă un rol mult mai mare în îngrijirea mamelor gravide în Europa decât în America, modelul medicalizat al nașterii are încă o influență crescută în aceste țări, chiar dacă Organizația Mondială a Sănătății recomandă o naștere naturală, normală și umanizată[xxiv].

Abia în secolul XX, schimbarea denumirii domeniului „midwifery” în „obstetrică” a făcut obiectul disciplinei predate în școlile medicale, probabil pentru că un nume latin părea mai academic decât cel anglo-saxon, derivat din „mid”/„cu” și „wyf ”/„femeie”[xxv].

Nașterea a devenit o procedură medicală, fiind considerată un proces periculos. Drept urmare, managementul optim trebuia să includă de rutină anestezia, epiziotomia și nașterea asistată (folosirea forcepsului), intervenții comune în anii 1960 în SUA, când femeile nu erau avizate de existența unui alt mod de a naște, nu li se permitea prezența sau suportul partenerilor, nou-născuții le erau luați și îngrijiți în unități specializate, hrăniți artificial, separat de cei născuți acasă, considerați contaminați. Deși profesia de moașă a cunoscut o perioadă mare de declin, până la a fi chiar declarată ilegală în unele jurisdicții, a revenit treptat începând cu anii 1920, după ce a început să funcționeze sistemul de educație pentru această profesie, la presiunea organizațiilor profesionale. În anii 1950, educația moașelor a devenit standardizată la un nivel înalt în instituții de învățământ superior.

Interesul crescut al moașelor pentru nașterea naturală, alăptare, a făcut ca femeile reticente la ideea de naștere sigură în spital să recurgă la nașterea acasă și la serviciile moașelor, cu toate că nașterea la domiciliu era obișnuită la începuturile profesiei. Treptat, moașele- asistente profesează în spital și încep să utilizeze o serie de intervenții specifice medicilor, având control și autonomie în practica lor. Practica asistentelor-moașe a avut o creștere rapidă în perioada 1980-1990.

În zilele noastre, în cele mai multe țări ale lumii, moașele profesioniste asistă femeile în cursul travaliului și al nașterii. Țările cu cele mai bune rezultate în evoluția sarcinii și a nașterii sunt cele în care moașele asigură asistența primară a femeilor însărcinate.

[i] "Avortul. O perspectivă psihanalitică - istorică (1) - Speranța Farca." 2010.

[ii] "moíră s. f. (mit.; pl.) Divinitate greacă personificând destinul. (< gr ..." 2015

<http://www.dex-online.eu/dictionar/365091/>

[iii] Kleibl, K. "Midwife - The Encyclopedia of Ancient History - Kleibl - Wiley Online ..." 2012 <http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/9781444338386.wbeah22198/full>

[iv] "Midwifery - | Project Gutenberg Self-Publishing - eBooks | Read ..." 2016 <http://self.gutenberg.org/articles/eng/Midwifery>

[v] "Socrate maieutica - Documents." 2015

<http://documents.tips/documents/socrate-maieutica.html>

[vi] "Obstetrics | Open Access articles | Open Access journals | Conference ..." 2015. 25 Aug. 2016 <http://research.omicsgroup.org/index.php/Obstetrics>

[vii] "Midwifery - Imune.net." 2013.

<http://www.downloads.imune.net/medicalbooks/Midwifery.pdf>

[viii] "Obstetrics | Open Access articles | Open Access journals | Conference ..." 2015. <http://research.omicsgroup.org/index.php/Obstetrics>

[ix] "History of Midwifery | Dimensions Healthcare System." 2016. <http://www.dimensionshealth.org/dimensions-health-services-prince-georges-county-maryland-md/midwifery/history-of-midwifery/>

[x] "Midwive | Project Gutenberg Self-Publishing - eBooks | Read eBooks ..." 2016. <http://self.gutenberg.org/articles/eng/Midwive>

[xi] "Obstetrics | Open Access articles | Open Access journals | Conference ..." 2015. <http://research.omicsgroup.org/index.php/Obstetrics>

[xii] "History of Midwifery." 2016. <http://www.bnemid.byethost14.com/HISTORY%20OF%20MIDWIFERY%201.docx>

[xiii] "Midwifery - Imune.net." 2013.

<http://www.downloads.imune.net/medicalbooks/Midwifery.pdf>

[xiv] "Obstetrics | Open Access articles | Open Access journals | Conference ..." 2015. <http://research.omicsgroup.org/index.php/Obstetrics>

[xv] "Cum se aplicau tratamente medicale în Evul Mediu, probabil cea mai ..." 2015

<http://www.viata-libera.ro/magazin/71033-cum-se-aplicau-tratamente-medicale-in-evul-mediu,-probabil-cea-mai-intunecata-perioada-a-omenirii>

[xvii] Green, Monica H. "Conversing with the minority: relations among Christian, Jewish, and Muslim women in the high middle ages." Journal of Medieval History 34.2 (2008): 105-118.

[xix] "Obstetrics | Open Access articles | Open Access journals | Conference ..." 2015. <http://research.omicsgroup.org/index.php/Obstetrics>

[xx] "Obstetrics | Open Access articles | Open Access journals | Conference ..." 2015. <http://research.omicsgroup.org/index.php/Obstetrics>

[xxi] "History of Midwifery." 2016. <http://www.bnemid.byethost14.com/HISTORY%20OF%20MIDWIFERY%201.docx>

[xxiii] "Midwifery - Expand Your Mind - Revolvy." 2015. <http://www.revolvy.com/main/index.php?s=Midwifery&item_type=topic>

[xxiv] "Obstetrics and Midwifery – FREE Obstetrics and Midwifery information ..." 2009. <http://www.encyclopedia.com/doc/1G2-3402800303.html>

[xxv] Drife, James. "The start of life: a history of obstetrics." Postgraduate medical journal 78.919 (2002): 311-315.